Gabriel Deac, mijlocașul dreapta în vârstă de 25 de ani, și-a reziliat contractul cu FC Argeș și a explicat de ce a luat această decizie.
După ce ProSport a anunțat în exclusivitate că piteștenii și-au pierdut golgheterul din sezonul trecut, pe atacantul de bandă stângă în vârstă de 24 de ani, Andrei Blejdea, FC Argeș s-a despărțit și de Gabriel Deac, jucător transferat la începutul acestui sezon, de la Petrolul Ploiești.
Cele două părți s-au despărțit pe cale amiabilă, iar Gabriel Deac a dat cărțile pe față și a declarat că impactul cu Liga 1 a fost prea mare pentru FC Argeș, echipă promovată pe prima scenă a fotbalului românesc, după 12 ani.
În ceea ce privește viitorul său, Gabriel Deac a anunțat că poartă discuții cu câteva echipe, însă încă nu a luat o decizie.
„La început m-am bucurat că am semnat cu o echipă precum FC Argeș, dar stilul de joc și politica clubului nu prea m-au avantajat.
Am decis împreună să reziliem pe cale amiabilă. Impactul cu Liga 1 a fost mare pentru club, asta s-a văzut prin rezultate și prin jocul nostru. Eu deocamdată aștept, sunt în discuții cu câteva echipe, dar încă nu am luat o decizie. Voi vedea în zilele următoare care este cea mai bună variantă”, a spus Gabriel Deac, potrivit Digi Sport.
FC Argeș și-a pierdut golgheterul din sezonul trecut! Andrei Blejdea a reziliat contractul: „Nimeni nu își poate imagina cât suflet am pus!” | EXCLUSIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER